Da tu m-ai invatat sa iubesc, dar tu sti oare?
Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care sta la temelia acestuia este iubirea, si fiecare zi care trece este inca o caramida pusa la temelia lui.
Dar dintr-o singura greseala poate dintr-o vorba spusa in vant, edificiul ce cu greu l-ai cladit, se poate darama, si atunci iti va lua poate mai mult timp ca sa reconstruiesti ceea ce ai daramat.
Cel mai rau lucru pe care ti-l poate face cineva este sa te faca sa crezi ca poti avea aripi, ca poti zbura. Si atunci incepi sa visezi, vise pe care ti le hraneste. Si-apoi, deodata, fara nici un motiv aparent iti frange aripile...si te izbesti de pamant...de realitate.
Ciudat e ca nu stii daca acum visezi, daca acum e doar un cosmar din care te vei trezi, sau daca atunci aveai un vis frumos. Cert este ca adevaratul zbor se afla undeva intre aceste doua visari.Si incepi sa speri ca , poate, inca mai ai aripi. Ca nu le-ai pierdut definitiv.
Si-ncepi sa ratacesti,sa iti cauti aripile pierdute, neavand siguranta ca vrei sa le mai gasesti. Poate, atunci, iarasi are sa ti le franga cineva. Se spune ca drumul e mai frumos decat posibilul loc in care ai ajunge. Atunci sa fie oare mai frumoasa cautarea insasi decat zborul in sine? Tind sa cred ca nu. Si, de fapt, ce inseamna, in ultima instanta acest zbor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu